Cea mai buna varianta de a vizita Praga

0

Praga este, fara indoiala, un oras care nu trebuie ratat in planificarea unei vacante cu masina in Europa, mai ales daca ai drum spre Germania, Belgia, Olanda, Tarile scandinave ori Marea Britanie. Capitala Cehiei este de-a dreptul fermecatoare si merita cu prisosinta sa-i aloci macar doua zile in planul tau de calatorie.

Cel mai indicat este sa incluzi Praga intr-un circuit cu masina, pentru ca este o ocazie extraordinara de a vedea alte orase superbe din drumul tau: Budapesta, Bratislava, Brno si, mai ales, Viena. De fapt, chiar acesta ar putea fi traseul pe care sa-l urmati, de la iesirea din Romania. Este un circuit de circa 1500 de kilometri, calculat de la Nadlac, dus-intors, extrem de convenabil pentru locuitorii din zona de vest a Romaniei – mai scurt chiar decat un drum Timisoara – Constanta si inapoi, de exemplu. Plus ca e si mai rapid, aproape intreg traseul fiind pe autostrada.

Praga12

Planificarea

Rezerva-ti cazarea fie foarte devreme, fie cu doar 1-2 zile inaintea plecarii de acasa, in ambele variante urmand sa gasesti ofertele cele mai bune. Folositi BOOKING.COM, unde gasiti cele mai avantajoase oferte, selectate in functie de pret si de notele date de clienti.

Nu cautati neaparat cazare in centrul capitalei Cehiei, pentru ca este mult mai scump. Orientati-va ca hotelul sa fie insa neaparat in imediata apropiere a unei statii de autobuz, tramvai sau metrou, transportul public in Praga fiind extrem de bine pus la punct. Programul de functionare al acestora este intre ora 5 dimineta si miezul noptii, existand de asemenea si linii de tramvai de noapte.

O camera pentru 2 persoane, la un hotel de 3-4 stele, care nu este amplasat in centrul capitalei, costa in jur de 40 de euro pe noapte, chiar si cu mic dejun inclus. Atentie, hotelul sa aiba parcare si sa nu coste foarte mult! In mod normal, cu tot cu costurile parcarii, n-ar trebui sa platiti mai mult de 50 de euro pe noapte pentru o camera dubla.

Inainte de a bate Praga la picior…

Praga06Daca nu aveti hotelul chiar in centru, inainte de a porni la plimbare prin Praga trebuie sa va cumparati bilete pentru transportul in comun. Acestea sunt sub forma unor cartele, ce trebuie validate la prima urcare. Sistemul este un pic diferit fata de ceea ce se practica in Romania in privinta transportului in comun. Exista cartele valabile pentru 30 de minute (pentru distante scurte), cartele pentru 90 de minute – ambele putand fi folosite pe mai multe mijloace de transport, pana ajungi la destinatie -, cartele de 24 de ore sau de trei zile – valabile pe toate mijloacele de transport in comun.

Acestea se gasesc la toate statiile de metrou, la automate amplasate in apropierea unor statii principale de tramvai/autobuz sau la magazine mici si chioscuri de cartier. Preturile sunt 24 de coroane (0,9 euro) – pentru cartela de 30 de minute, 32 coroane (1,2 euro) – pentru cea de 90 de minute, 110 coroane (4,1 euro) – pentru cea de o zi – si 310 coroane (11,5 euro) pentru cea de 3 zile. Un euro este echivalentul a circa 27 de coroane cehesti – o informatie de care trebuie sa tineti cont, , intr-o tara in care “casa de schimb valutar” se traduce prin cuvantul “Smenarna”.

Acum, ca aveti cartelele de calatorie in buzunar, puteti porni la plimbare.

La ce trebuie sa fiti atenti

Cehia este totusi o tara fosta comunista, iar metehnele specifice exista si acolo. De exemplu, taximetristii vor incerca sa va pacaleasca si sa va ia mai multi bani ori sa va ocoleasca aiurea. Trebuie sa fiti atenti la casele de schimb valutar (“Smenarna”) ca nu exista comision si ca afiseaza cat de cat un curs apropiat de cel oficial (in jur de 27 coroane pentru un euro). Covrigeii pe care ii gasiti pe masa in unele restaurante, ce dau impresia ca ar fi din partea casei, ii veti gasi pe nota de plata la final chiar si daca nu mancati din ei, cum la fel s-ar putrea sa va treziti ca platiti automat si pentru artistul care canta live in restaurant, desi nu va avertizeaza nimeni de la bun inceput in privinta asta. In schimb, trebuie sa stiti ca artistii de tot felul, care performeaza pe strada si in piete, au autorizatii obtinute in acest sens, pentru care platesc taxe primariei. Nu va obliga nimeni sa-i platiti, dar s-ar putea ca unii sa va impresioneze atat de tare prin maiestria lor, incat o veti face singur, din toata inima.

Praga05

Praga la pas

Dar, cum spuneam, Praga este de-a dreptul superba – e genul acela de oras in care, pe orice strada ai lua-o si oriunde te-ai uita, ai lucruri frumoase de vazut. De aceea, cel mai bine Praga se viziteaza pe jos. Evident, are si zonele ei noi – cartierele construite in perioada comunista – oricum, nu la fel de hidoase ca ale noastre -, dar marea parte a orasului si-a pastrat arhitectura veche, incantatoare.

Totusi, ca stil, difera foarte mult de Viena (chiar daca cele doua fumoase orase au facut parte din acelasi mare imperiu habsburgic). Totul este mai colorat, mai viu, mai animat, mai lipsit de sobrietatea specifica stilului austriac. Dar Praga turistica de azi datoreaza mare parte din succesul sau Imperiului Habsburgic.

Recomandarea noastra este sa incepi vizitarea orasului de la Castelul Praga (Prazky Hrad) si catedrala Sf. Vit. Sunt invecinate si amplasate in cel mai inalt punct al orasului – pe un deal de unde pot fi admirate din aproape intreg orasul. Cel mai bine se ajunge acolo cu tramvaiul 22, din care coborati chiar la statia Pravsky Hrad. In apropiere opresc si tramvaiele 1, 18 si 25, autobuzele 143, 180 si 184 (statia Prasny Most), ba chiar si metroul de pe magistrala A (statia Malonstranska), dar veti mai avea ceva de mers pe jos.

Castelul si mai ales catedrala sunt impresionante si reprezinta punctul ideal de incepere a vizitarii orasului pe jos. Este si mai usor, pentru ca de aici se merge la vale, spre centrul vechi al orasului. Urmatorul punct de reper va fi raul Vltava, care traverseaza orasul si la care trebuie sa ajungeti. Veti ajunge la malul sau, apoi tineti strada paralela cu raul – veti gasi zone de panorama superbe, cu podul simbol al orasului, Carol (Karluv Most), veti intalni Muzeul Franz Kafka si cateva localuri superbe, amplasate pe malul raului, unde puteti savura o bere ceheasca. Veti ajunge, astfel, la capatul podului Carol, strajuit de doua turnuri impresionante. In aceasta zona veti gasi un chiosc cu poate cei mai buni carnati pe care i-ati mancat vreodata. Traversati podul pietonal si ajungeti pe celalalt mal al orasului, unde va puteti plimba in voie pe oricare dintre strazile din zona – cum spuneam, oriunde ati merge, veti ramane fermecat. Sunt o multime de biserici, castele, turnuri, cladiri care mai de care mai impresionante si mai frumoase.

Praga14Urmatorul punct de reper trebuie sa fie Piata Vechiului Oras (Staromestske Namesti), inima centrului istoric. Aici se afla ceasul astronomic si o multime de terase la care sa mancati sau sa savurati o alta bere.

Urmatorul punct de reper poate fi Piata Republicii (Namesti Republiky), in zona centrului comercial Palladium, unde cladirile ce gazduiesc de fapt hoteluri de lux sau Casa Municipala – cea mai mare sala de concerte din Cehia. Aici ajungeti la o serie de linii de autobuz si tramvai ori la statia de metrou de pe magistrala B (Namesti Republiky), de unde sa va intoarceti la hotel.

Evident, intregul traseu va va lua oricum o zi intreaga si, chiar daca este cea mai directa varianta de vizitare a centrului istoric al Pragai, sigur veti merge mai mult in zig-zag, pentru a vedea cat mai multe dintre frumusetile locului.

Variantele sunt multiple si, pe oricare strada ati alege sa mergeti, mereu veti ramane cu senzatia ca n-ati vazut tot, ca ati ratat prea multe si ca vreti sa va intoarceti. Odata cu lasarea serii, cand toate cladirile pe langa care ati trecut incep sa se lumineze, imaginea Pragai devine feerica. Evident, veti dori sa faceti din nou acest traseu si sa nu mai plecati spre hotel.  Sau sa nu mai plecati deloc din Praga.

Este un oras prin excelenta turistic, sigur si animat aproape la orice ora din zi si din noapte. Este un oras de care nu ai cum sa nu te indragostesti la prima vedere si pe care sa nu vrei sa-l revezi macar o data in viata.

 

Share.

Adauga Comentariu