Cinque Terre, Italia

0

5 mici sate de coasta din provincia La Spezia, Italia, pe numele lor Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare, formeza Parcul National Cinque Terre.

Sunt mici, vechi (primele informatii istorice dateaza inca din secolul 11), pitoresti, iar din 1997 fac parte din Patrimoniul National UNESCO.

Se spune ca daca vrei sa le simti farmecul si sa vizitezi in voie toate obiectivele din zona, iti trebuie macar cateva zile. O zi de plimbare lejera ti-ar lua numai traseul de hiking care leaga cele cinci sate si are aproximativ 12 km. In zona sunt insa zeci de kilometri de trasee, fiecare cu farmecul si panorama sa.

Dar ce faci cand ai doar 2-3 ore la dispozitie, in tranzit spre alte minunatii ale Italiei, pentru ca timpul este scurt si vrei sa vezi cat mai multe din aceasta tara? Ce sa faci, alegi cea mai promovata zona si te arunci pe primul traseu ce-ti sare in ochi, vezi tu unde te duce.

Manarola, Cinque Terre

Manarola, Cinque Terre

A fost sa fie Manarola, pentru ca fotografia ce apare in Google la fiecare search de “Cinque Terre“ provoaca dependenta. Am gasit o parcare chiar la intrarea in Manarola (pentru ca in oras nu ai voie sa intri cu masina – nici macar localnicii), venind dinspre orasul La Spezia (in jur de 15 km), si am plecat spre sat, calculandu-ne timpul pana la ultima secunda. Apropo de parcare, costa 2 euro pe ora, cel putin in extrasezon. In plin sezon sau de sarbatori va fi cam greu sa gasiti un loc liber, dar cand este aglomerat se poate parca si direct pe marginea soselei, de-a lungul drumului.

Dupa ce am parcat masina, ne-am aventurat spre primul indicator pe care l-am vazut, mergand pe ideea ca atata timp cat avem de urcat, atunci suntem unde trebuie.

Manarola, Cinque Terre

Manarola, Cinque Terre

Si am tot urcat printre sau prin gradinile oamenilor, prin plantatiile de vita de vie, pe trepte sapate in poteca, pe drumuri inguste, abrupte si serpuitoare, dar frumoase si pitoresti, cum numai in Italia gasesti.

Ne-am dat seama ca, urmand traseul, ne vom intoarce fix in parcarea unde lasasem masina, fara sa fim nevoiti sa ne mai intoarcem pe unde urcasem, asa ca ne-am bucurat in voie de peisaj si de drum si am facut sute de poze, din care le-am selectat mai jos pe cele mai frumoase si mai semnificative.

Sa aveti drumuri bune si frumoase!

Share.

Adauga Comentariu