Conditii de calatorie cu masina: Malta

0

Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Malta.

Intrarea in Malta este permisa cu pasaportul sau cartea de identitate in curs de valabilitate.

Malta este o tara cu un nivel de criminalitate scazut.

Infractiuni minore de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din masini pot aparea in zone aglomerate (gari, statii, parcari, centre comerciale sau benzinarii).

Pastrati in locuri sigure documentele si valorile personale, biletele de calatorie banii, cartile de credit si nu le expuneti in mod vizibil asupra dumneavoastra sau in masini.
Masinile trebuie incuiate si asigurate cu sisteme de alarma.

In cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor malteze, trebuie apelat numarul de urgenta 112 (Ambulanta, Pompieri, Politie)

Atentie! Daca sunati din greseala la 112, nu inchideti! In caz contrar, vi se poate trimite o masina in locul in care va aflati, pentru a vedea daca totul este in regula!

Asigurarea medicala este obligatorie in Malta.

Va recomandam cu insistenta sa incheiati o asigurare medicala de sanatate sau sa obtineti Cardul European de Sanatate inainte de a pleca intr-o calatorie.

Este bine ca asigurarea medicala suplimentara sa fievalabila in toate tarile. In baza unei asemenea asigurari, facultative, aveti acces la serviciile de urgenta atat din sistemul public de sanatate, cat si din cel privat (in functie de tipul politei de asigurare). La incheierea unei asemenea asigurari verificati coordonatele partenerului societatii de asigurare in tara de destinatie si de tranzit.

Va recomandam sa va incheiati, inainte de plecare, o asigurare de calatorie. Aceasta are valabilitate in toate tarile si poate sa acopere de la riscurile de baza (imbolnaviri, accidente, urgente stomatologice, repatriere sanitara sau in caz de deces) pana la toate riscurile de calatorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecarii in strainatate, falimentul companiei aeriene etc.

Tipul de circulatie este cel anglo-saxon, circulatia desfasurandu-se pe partea stanga a drumului.

Exista putine semne de circulatie. Se acorda prioritate persoanelor aflate pe trecerea pietoni, indiferent de tipul intersectiei.

Starea generala a drumurilor este buna.

Permisul de conducere valabil emis in Romania este recunoscut in Malta.

In cazul producerii unui accident, soferul trebuie sa ramana la fata locului, sa anunte politia si sa nu deplaseze autoturismul.

Atentie! Nu exista o misiune diplomatica si niciun oficiu consular de cariera ale Romaniei in Malta. In calitate de cetatean al Uniunii Europene, puteti solicita, in caz de necesitate, eliberarea unui titlu de calatorie in vederea intoarcerii in tara, din partea misiunilor diplomatice ale tarilor UE cu sediul in Malta.

Exista un consulat onorific – Consulatul Onorific al Romaniei la Valletta – care poate sprijini rezolvarea unor probleme urgente prin contactele cu autoritatile locale, dar care nu poate emite documente de identitate romanesti sau realiza formalitati consulare.
Ambasada Romaniei din Italia este acreditata si in Malta.

Foto header: Wikimedia Commons

Share.

Adauga Comentariu