Cum sa vizitezi Viena cu bani putini – tot ce trebuie sa stii

2

Viena este un oras care trebuie vazut macar o data in viata. Stim, o vacanta cu masina pana la Viena este un lucru extravagant pentru multi, dar capitala Austriei se poate vizita si cu bani putini. Si merita pe deplin orice efort financiar ar presupune asta pentru fiecare dintre voi.

Trei zile (ori chiar si doua) in Viena ar fi suficiente pentru a va face o idee despre frumusetea acestui oras si despre principalele sale atractii. Sunt intr-adevar multe, dar si simpla plimbare pe strazile din centrul orasului va va incanta ochiul si sufletul. Iar pentru asta nu va trebuie foarte multi bani. Vacantacumasina.ro va invata cum sa faceti o calatorie in capitala Austriei cu bani putini, dar in care sa vedeti si principalele frumuseti ale acestui oras.

Evident, pentru locuitorii din apropierea granitei de vest a Romaniei un drum cu masina pana la Viena este mai simplu. In primul rand, distanta este mult mai mica, iar timpul de parcurgere a acesteia este mai scurt. Deci si banii pentru benzina sunt mai putini. Pentru locuitorii din jumatatea de est a tarii drumul va fi mai lung si va trebui planificat cu putin mai multa atentie. Dar sa le luam pe rand.

Drumul

Autostrada A4 Austria

Sa incepem cu drumul pana la Viena. Ia-ti un GPS bun sau un smartphone bun cu GPS si pregateste-te de condus. Sa luam de exemplu o plecare din Bucuresti. Distanta ar fi de aproximativ 1.070 de kilometri, pentru care, in conditiile actuale de trafic si tinand cont de situatia autostrazilor de la noi, va sunt necesare in jur de 12-13 ore, cu tot cu pauzele aferente. Planificati-va drumul astfel incat sa ajungeti la Viena in jurul dupa-amiezii – sa zicem ora 14-15. Tineti cont si ca, dupa ce treceti granita in Ungaria, castigati o ora prin trecerea la fusul orar al Europei centrale (cu o ora in minus fata de ora Romaniei).

Autostrada A4 Austria

Recomandarea noastra este, pentru cei din jumatatea de est a tarii, sa va planificati o noapte de cazare la Arad, Timisoara, Oradea ori Satu Mare, in functie de zona de plecare si de punctul de frontiera de iesire din tara. Gasiti cazari de sub 100 de lei pe noapte pentru o camera si veti fi si superodihniti dupa cel putin 8-9 ore de condus pe drumurile patriei, in general fara autostrazi. Si, daca va place, puteti face o rezervare si pentru ziua intoarcerii.

Plecati a doua zi dimineata si, odata cu trecerea frontierei, urcati pe o autostrada ungureasca spre Budapesta (M43 de la Nadlac, M35 de la Debrecen, pentru iesirea pe la Oradea-Bors, sau M3 pentru iesirea pe la Satu Mare-Petea), treceti de Budapesta pe autostrada de centura M0, continuati pe M1 pana la granita cu Austria, iar apoi pe autostrada austriaca A4 pana la Viena. Va puteti rezerva macar o ora si pentru a trece cu masina prin centrul Budapestei, pentru ca, de ce sa nu recunoastem, este un oras frumos. Sau puteti programa asta la intoarcerea spre casa. Ar fi ideal sa aveti un GPS la indemana. Oricum, in 6-7 ore ajungeti la locul de cazare din Viena. Astfel, ca sa ajungeti in jurul orei 13-14.00, va trebui sa porniti la drum in jurul orei 7-8 dimineata din locul in care ati inoptat.

Cazarea

Recomandarea noastra este sa folositi, pentru rezervari, BOOKING.COM. gasiti cele mai bune oferte si aveti criterii obiective de alegere a hotelurilor, bazate pe comentariile celor care au mai fost acolo, inclusiv in limba romana. De asemenea, recomandarea noastra este sa faceti rezervarile cu doar o zi-doua inainte de plecare, pentru ca veti gasi oferte last-minute foarte avantajoase.

Viena

Atentie, cautati doar hotelurile care au ca facilitate parcare, mai ales gratuita. Fiti atenti la acest capitol, deoarece in general parcarea costa intre 9 si 15 euro pe zi ori chiar mai mult. In mod normal, ar trebui sa gasiti cazare buna in Viena la un pret de sub 50-60 de euro pe noapte (2 persoane/1 camera), inclusiv parcarea. Mai exact, ati putea gasi cazari de 48 de euro pe noapte, de exemplu, cu parcare gratuita, ori de 38 de euro pe noapte, plus 9 euro parcarea.

Puteti rezerva, de asemenea, apartamente in regim hotelier, insa de regula la acestea va trebui sa platiti si o taxa de curatenie, de circa 35 de euro pe sejur, la care se adauga in general si costul parcarii. Cum spuneam, indiferent de costurile totale, n-ar trebui sa platiti mai mult de 50-60 de euro pe noapte pentru o camera de 2 paturi la un hotel de 3 stele si un calificativ de peste 7.

SFAT: Nu trebuie sa cautati neaparat hoteluri in zona centrala, acestea fiind oricum mai scumpe. Este suficient ca hotelul sa fie amplasat in apropierea unei statii de metrou sau de tramvai, transportul public in Viena fiind unul extrem de bine pus la punct – metroul circula la 3-4 minute, de exemplu – si niciodata nu veti gasi aglomeratie. De asemenea, incercati sa va programati mini-vacanta in cursul saptamanii, nu in weekend, pentru ca veti gasi preturi mai mici si mai multe oferte.

Folositi mijloacele de transport in comun

Viena

Odata ajunsi in Viena in jurul orei 14, sa zicem, va faceti chek-in-ul si puteti incepe vizitarea orasului. Cum spuneam, folositi mijloacele de transport in comun ale Wiener Linien (compania vieneza de transport public). O calatorie costa 2,30 euro de persoana, avantajul fiind acela ca biletul este valabil pana la destinatie, indiferent cate mijloace de transport in comun folositi pentru asta.

Dar cu adevarat avantajos este sa va cumparati un bilet valabil pentru 48 sau 72 de ore (in functie de numarul de zile de cazare pe care il aveti), pentru care platiti 13,30 euro, respectiv 16,50 euro de persoana. Metroul circula de la 5 dimineata pana aproape de miezul noptii, deci nu trebuie sa va faceti griji ca nu mai ajungeti la hotel. De asemenea, vinerea, sambata si de sarbatori, metroul vienez circula non-stop. In plus, exista autobuze de noapte, la interval de 30 de minute, care circula in fiecare noapte.

Atentie! Biletele se prezinta sub forma unor cartele si se pot cumpara de la automate amplasate in statiile de metrou, in unele statii de tramvai si autobuz ori chiar de la unele hoteluri. Ca sa fie valabila, cartela de calatorie trebuie validata la prima sa utilizare – la intrarea in statiile de metrou sau la urcarea intr-un tramvai/autobuz. Validatoarele electronice vor imprima pe bilet data si ora primei utilizari, ora de la care se calculeaza perioada de valabilitate.

Ce sa vizitati neaparat. Si gratuit

Viena

Puteti vizita Viena fara a cheltui prea multi bani. Ori chiar fara sa cheltuiti nimic! Plimbati-va prin centrul orasului, vedeti Primaria – una dintre cele mai frumoase cladiri din Europa, Parlamentul, Gradina Poporului (Volksgarten) – cel mai frumos parc cu flori al Vienei, Piata Maria Teresa (Maria Theresien Platz), unde se afla superbele cladiri ce gazduiesc Muzeul de Istorie si Muzeul de Istorie Naturala, Cartierul Muzeelor, Mariahilfer Strasse (poate cea mai cunoscuta strada din Viena), Palatul Imperial Hofburg (de-a dreptul impresionant), Domul Sfantul Stefan, strazile pietonale din zona, Biserica catolica St Michael, Opera din Viena – toate acestea gasindu-se in acelasi loc, zona putand fi facuta lejer la pas.

Viena, Palatul Belvedere

De asemenea, puteti vizita pe dinafara Palatul Schonbrunn si uriasul parc in care se afla amplasat, fara sa trebuiasca sa platiti vreun euro. In plus, vizitati curtea Palatului Belvedere, celebra cladire colorata Kunst Haus Wien, dar si Parcul de distractii Prater, cu a lui uriasa roata, celebra in toata lumea. Ar fi ideal sa ajungeti si un zona Donau City, dincolo de Dunarea care strabate orasul (se ajunge simplu, cu metroul U1 spre capatul de linie Leopoldau, in asa-numita zona noua a orasului, in care gasiti zgarie-nori cum nu prea vedeti in Europa (Viena International Center si Centrul ONU), dar si parcul Donaupark, in care se afla Donauturm (Turnul Dunarii) – un simbol al orasului, cu o inaltime de peste 250 de metri.

SFAT: Si daca tot aveti transportul asigurat pe toate mijloacele de transport in comun, profitati de asta. Luati un tramvai din zona centrala, mergeti pana la capatul lui si inapoi. Admirati arhitectura si frumusetile orasului din mers si coborati in zona care va place cel mai mult. In zonele mai putin centrale gasiti si restaurante cu preturi mult mai mici decat in centru. De asemenea, prin statiile de metrou sunt chioscuri ori unitati gen fast-food, unde preturile sunt rezonabile.

Vizite cu bani… putini

Evident, majoritatea acestor obiective merita vizitate si in interior, insa pentru asta trebuie sa platiti sume care nu sunt tocmai de neglijat. Daca dispuneti insa de un buget de 100 de euro, de exemplu, pentru vizitarea celor mai faimoase obiective – si cele mai multe dintre ele merita toti banii -, cel mai convenabil este sa va achizitionati Vienna Card. Costa 18,9 euro pentru o valabilitate de 48 de ore sau 21,9 euro pentru 72 de ore, dar aveti asigurat transportul gratuit cu metroul, tramvaiul si autobuzul in Viena si, in plus, beneficiati de reduceri importante la majoritatea obiectivelor din capitala Austriei. Practic, platiti cu circa 5 euro mai mult decat pentru un abonament pe mijloacele de transport in comun, dar daca vizitati doua obiective importante, reducerile acordate deja acopera diferenta de pret si iesiti in avantaj.

Viena

Cardul Vienna ofera de fapt peste 210 reduceri, dar este evident ca nu veti putea beneficia niciodata de toate, din cauza timpului limitat. Insa daca va programati vizitele minutios si aveti rezistenta fizica suficienta (este clar ca un asemenea tur de forta va fi obositor), puteti profita de cat mai multe reduceri.

Cardul poate fi cumparat de la majoritatea hotelurilor ori din statiile importante de metrou, de la Birourile de Informare a turistilor din gara centrala ori aeroport. O sa primiti si un ghid de folosire a acestuia, cu toate reducerile de care beneficiati, plus o harta detaliata a orasului, toate in limba romana!

Mai multe informatii despre acest card si despre toate avantajele lui, plus detalii despre toate obiectivele importante din Viena, pe care le-ati putea vizita, gasiti AICI!

SFAT: Purtati la voi intotdeauna o geanta sau un rucsac cu ceva gustari si, mai ales, apa! Cumparati de la supermarketuri (in general Billa ori Penny), preturile fiind acceptabile (mai mari decat la noi, dar nu de speriat). Nu de alta, dar nu vreti sa dati 2,8 euro pe o apa la 0,5 litri in curtea Palatului Schonbrunn, de exemplu! Si apropo de asta, in interiorul obiectivelor nu aveti voie cu rucsacul (care se preda la intrare si se ridica la iesire), ci cel mult cu o geanta de mana sau poseta. 

Concluzie

Un cuplu fara pretentii foarte mari in privinta confortului cazarii si care poate manca din marketuri ori fast-food-uri (includeti si o masa la un restaurant vienez, unde cheltuiti in jur de 50 de euro) poate vizita Viena, pentru trei zile, fara a intra si la obiective, cu 400 de euro (150 de euro benzina plus vignetele, cu plecare din Bucuresti, la un consum de 5 litri/100 km + 100 de euro cazarea pentru 2 nopti + 150 de euro de cheltuiala), la care mai adaugati plata cazarii dinainte de iesirea din Romania (daca e cazul). Bani care merita pe deplin a fi cheltuiti pentru a vizita unul dintre cele mai frumoase orase din Europa.

 

Share.

2 comentarii

  1. Pingback: Programul tuturor targurilor de Craciun din Viena | Vacanta Cu Masina

  2. viena card mi se pare foarte avantajos, mai ales pentru ca o sa folosesti oricum mijloacele de transport in comun si o calatorie nu poate sa fie mai putin de 1-2 euro. Noi am aplicat tactica asta cam peste tot unde am fost si cu siguranta iesi mult mai ieftin!

Adauga Comentariu