Un colt de Rai

Sunt multe peisajele din Romania care-ti taie rasuflarea ori a caror frumusete iti merge direct la suflet. Insa exista un loc pentru care expresia “un colt de Rai” se potriveste cel mai bine: Schitul Patrunsa. Da, are un nume care te-ar putea face sa ridici un pic din spranceana, dar exista o explicatie cat se poate de logica.

Schitul Patrunsa este de fapt o manastire amplasata in Parcul National Buila-Vanturarita, din judetul Valcea, si are cateva caracteristici care-l fac cu totul special.

In primul rand, la Schitul Patrunsa nu se poate ajunge direct cu masina ori cu vreun mijloc motorizat. Se poate merge cu masina doar pana la cel mult 2 kilometri de schit. Din Ramnicu-Valcea pornesti pe DN 64 spre Baile Olanesti, iar in satul Valea Cheii faci stanga pe DJ 654. Dupa ce ai iesit din urmatorul sat, Cheia, drumul nu mai este asfaltat, dar se poate parcurge cu orice masina inca 10 kilometri, pana la Schitul Pahomie – un loc de asemenea frumos, la care merita sa te opresti putin. De aici mai ai 5 kilometri pana la Schitul Patrunsa – drumul devine mai dificil, mai ingust si mai greu de parcurs cu o masina cu garda joasa. Drumul continua oricum doar inca maxim 3 kilometri – dupa care vei fi nevoit sa mergi pe jos.

Nu-ti va parea insa rau. Poteca strabate peisaje de vis – doar este un drum spre un colt de Rai. Dupa cei 2 kilometri vei ajunge la Schitul Patrunsa – de fapt o manastire, deloc mica, pe care o vei zari cu niste sute de metri buni inainte. O biserica noua si mare iti va atrage imediat atentia si pasii – vei sti incotro trebuie sa mergi.

A doua caracteristica speciala a Schitului Patrunsa sunt chiliile calugarilor – de fapt niste casute imprastiate pe munte. Nu vei gasi doua casute la fel. Practic, in jurul manastirii exista un sat locuit de calugari – nu multi. Daca ai noroc, vei da peste un calugar care-ti va explica istoricul manastirii si toate detalile pe care ai vrea sa le stii – sau nu. Vei afla ca, de exemplu, numele schitului provine de la femeia pe care, prin anul 1685, fugind in munti din cauza razboiului turco-austriac care se dadea pe meleagurile actualului judet Ramnicu Valcea, “au patruns-o durerile facerii”, dand nastere unui baiat care, mai tarziu, a ajuns Episcop al Ramnicului. De aici, iata, si numele schitului. Vei mai afla poate ca biserica veche (sincer, mai fumoasa) a fost pictata intr-un timp record de doar 7 zile, iar biserica noua s-a construit de asemenea intr-un timp record, de 4 ani, incepand cu anul 2002, in conditiile in care toate materialele de constructie au fost carate cu magarii, cu caii sau cu carca. Si n-au fost materiale putine sau usoare – doar clopotul cantareste 168 de kilograme!

La Schitul Patrunsa vei fi invitat nu doar sa vizitezi bisericile manastirii, ci si sa servesti masa. Vei fi pus la masa si servit cu mancarea facuta de calugari – buna, mai ales pe varf de munte. Nu ti se cer bani si nici nu esti pus sa faci vreo donatie sau sa ti se dea de inteles ca se doreste ceva de la tine. Este, pur si simplu, ospitalitate, iar multumirile tale sincere sunt rasplata suficienta. Iar in sezon, ospitalitatea aceasta se traduce prin punerea la masa a catorva sute de turisti pe zi!

Mai mult, ai putea avea sansa sa fii invitat in curtea unei casute, la o cafea, de un calugar care vrea sa vorbeasca despre orice altceva decat despre religie ori Dumnezeu. De exemplu, despre cum pisicile din curte s-au imperecheat cu pisicile salbatice din munti (sau invers) – motiv pentru care si arata a pisici de rasa. Despre copacii seculari pe care ii intalnesti pe drumul spre schit sau doar despre cine va fi de serviciu la bucatarie in urmatoarea saptamana.

De fapt, la Schitul Patrunsa vei simti cu adevarat linistea aceea spirituala pe care ar trebui sa ti-o ofere o asezare de acest gen, dar pe care o intalnesti, de fapt, extrem de rar.

 

 

Pare greu de crezut, dar din zona Schitului Patrunsa poti vedea o buna bucata de Ardeal, dar si mare parte din Oltenia, inclusiv raul Olt, in drumul sau serpuitor spre Dunare. De asemenea, se vad Muntii Bucegi, Muntii Fagaras si Varful Cozia.

Drumuri bune si frumoase!

Text: Mircea Doaga

Foto: Tatiana Alexandru