Vacanta cu masina in Polonia

0

O spunem din start: trebuie sa vizitezi Polonia. Poate ti se pare ca nu merita, ca, fiind o tara estica, nu are sens sa bati atat de mult drum pana acolo, fiind oricum prea departe, ca – daca tot e sa mergi intr-un stat din fostul bloc comunist – mai bine alegi Cehia, ca nu e cine stie ce tara si cine stie ce de vazut etc. Niciunul dintre aceste motive nu sta in picioare. Fa macar o vacanta cu masina in Polonia si garantat vei reveni. Este o tara frumoasa, primitoare, civilizata si ieftina. N-are cum sa nu-ti placa. Si nici macar nu e chiar asa departe.

Gdansk, Polonia

Ce trebuie sa stii

* Polonia nu are cine stie ce peisaje – in general e o uriasa campie. Dar – sau probabil tocmai de aceea – compenseaza prin frumusetea oraselor. Polonia are orase superbe, surprinzatoare, fermecatoare. Nu ai cum sa nu le iubesti. Sunt multe orase frumoase, majoritatea reconstruite de la zero, dupa ce au fost rase de pe fata Pamantului in cel De-al Doilea Razboi Mondial. De altfel, este remarcabil modul in care tara s-a ridicat dupa 1945, tinand cont ca Polonia a fost de fapt tara cea mai afectata de Razboiul Mondial, dar si modul in care s-a dezvoltat in ultimii 32 de ani, dupa caderea comunismului.

* Moneda nationala a Poloniei este zlotul – PLN, ca prescurtare oficiala, foarte apropiat ca valoare de leul romanesc. De fapt, 1 zlot este egal cu circa 1,1 lei. Preturile sunt si ele apropiate – de exemplu, benzina costa circa 5,7 zloti litrul. Prin urmare, iti va fi foarte usor sa calculezi pretul oricarui produs. Vei constata ca multe produse de la ei sunt mai ieftine decat la noi, desi au salarii mai mari si o putere de cumparare mai mare. Oricum, te vei simti cam ca in Romania in materie de preturi si exprimarea lor in unitati de valoare. Poti plati si in euro, dar nu are rost – pierzi la curs. Se poate plati cu cardul peste tot. Trebuie sa stii doar ca, la fiecare 100 de zloti cheltuiti, banca ta din Romania iti va lua circa 110 lei. E bine sa ai si niste cash in zloti, pentru bacsisul ospatarilor si pentru parcari.

* Apropo de cash, centrele oraselor sunt pline de bancomate care nu apartin unor banci, asa ca ai grija la comisioane! La acestea nu se aplica regula „Zero comisioane la orice banca”. Cauta sedii ale unor banci pentru a folosi bancomatele lor in caz ca vrei sa scoti bani, doar ca acestea nu se regasesc in centrul istoric (pare un fel de conspiratie).

* Apropo de parcari, cam toate parcarile din Polonia sunt cu taxa. Le vei recunoaste dupa cuvantul „Platny”, care inseamna „plata” – chiar seamana cele doua cuvinte. Pretul este de regula cuprins intre 3 si 6 zloti pe ora – depinde si de oras, si de zona in care vrei sa parchezi. Exista parcometre peste tot si nu e deloc recomandat sa lasi masina „pe avarii” pana iti faci tu cumparaturile. Esti tolerat cam 5 minute, cat se presupune ca mergi la automat si platesti parcarea.

* De aceea, cand cauti cazare pe Booking.com, vezi sa aiba parcarea inclusa. Gasesti greu cazari cu parcare gratuita in centrul oraselor. De regula, si hotelurile te taxeaza cu niste zeci de zloti pe zi, chiar daca ai impresia ca au parcare proprie. Prin urmare, citeste cu atentie rubrica legata de parcare de pe pagina pensiunii, hotelului sau apartamentului pe care vrei sa-l rezervi.

* Pentru Polonia nu se plateste vigneta, dar anumite portiuni din autostrazi sunt cu taxa – iei ticket la intrare si platesti la ghiseu cand iesi de pe autostrada – se poate si cu cardul. Noi am intalnit in tot periplul o singura asemenea portiune cu taxa, pe A1, in drum catre Gdansk, pentru care am platit 30 de zloti.

* Unele restaurante iti pun bacsisul direct pe nota de plata – 10%. Am intalnit rar, dar sunt. La altele doar ti se sugereaza, pe nota de plata, sa platesti 10% in plus, daca ai fost multumit de servicii, mai ales la plata cu cardul. De regula, nu ai de ce sa nu fii multumit.

Drumul

Noi am ales sa traversam tara de la nord la sud si am inclus, in traseul nostru, 3 orase: Gdansk, cel mai mare oras din nordul tarii, Varsovia (Warszawa), fix in centrul Poloniei, si Cracovia (Krakow), unul dintre cele mai vechi orase poloneze.

Am intrat cu masina in Polonia din Slovacia, dinspre Bratislava, unde ne-am cazat pentru o noapte, de tranzit, dupa circa 12 ore de condus din Bucuresti (circa 1.050 de km). Pare un traseu ocolitor, dar cea mai indicata ruta de catre GPS, intre Bucuresti si Gdansk, trece prin Bratislava. Oricum, ne-a placut acest traseu, pentru ca am avut ocazia sa vedem, chiar daca doar pentru cateva ore, si capitala Slovaciei – de altfel, un alt oras superb. Atentie, ai nevoie de vigneta pentru Ungaria – circa 8,3 euro pentru 10 zile, pe care o poti cumpara de la benzinariile Mol din Romania – si vigneta pentru Slovacia – 10 euro, ptr 10 zile, pe care iti recomandam sa o cumperi fie fix din punctul de trecere a frontierei, fie electronic, de pe site-ul oficial https://eznamka.sk/selfcare/purchase/. Vei mai gasi site-uri care vand aceasta vigneta, dar de regula cu 50% mai scump.

Din Bratislava am ocolit Cehia si am intrat direct in Polonia, pe la Zwardon, dupa care am urmat ruta Katowice – Lodz – Gdansk, in general doar drumuri expres si autostrazi.

Gdansk

Cu o istorie lunga si extrem de zbuciumata, Gdansk – sau Danzig, dupa numele sau german (inainte de al Doilea Razboi Mondial, populatia era majoritar germana) – este in prezent o bijuterie de oras.

Gdansk a cunoscut din plin ororile razboiului, ale nazismului si ale ocupatiei sovietice. Orasul a fost distrus aproape in totalitate de raidurile aeriene ale Aliatilor si ale Uniunii Sovietice. Reconstructia lui s-a facut intre 1950-1960, dar regimul comunist de atunci a eliminat orice influenta arhitecturala germana, pe care orasul a avut-o inca din secolul XIV, ca semn al razbunarii orasului pentru atrocitatile comise de nazisti. In schimb, s-au folosit stiluri arhitectonice franceze, italiene si mai ales flamande si olandeze. De aceea, Gdansk seamana mult cu orase belgiene ori olandeze sau, daca mai pui la socoteala si canalele navigabile care strabat orasul, direct cu Amsterdam. Sincer, e aproape la fel de frumos, doar ca nu are atatea canale, nu are Cartierul Rosu si nici celebrele Coffee Shops. Dar e un oras mai ieftin.

Cazeaza-te nu chiar in centrul istoric (e galagie), dar cat mai aproape de el, astfel incat sa-ti fie usor sa te plimbi pe jos. Noi ne-am cazat la Central Apartment – si chiar a meritat. Parcarea e gratuita, in subsolul blocului, cladirea e una noua, moderna, apartamentul are tot ce-i trebui, inclusiv o frumoasa terasa. Trebuie doar sa te descurci cu accesul, pe baza de coduri.

Centrul Gdansk-ului e plin de strazi pietonale, de cladiri colorate, de terase imbietoare si de magazine traditionale – apropo, Gdansk este considerat capitala mondiala a comertului cu chihlimbar, iar asta se vede. Te poti pierde pe stradutele cu case ca de turta dulce, te poti plimba pe langa canale sau pe canale, cu fel de fel de ambarcatiuni, poti face chiar o cursa pana spre Marea Baltica, cu unul dintre vaporasele de pe canalul principal al orasului – cam 40 de zloti cursa. Te va intriga si zona noua a orasului, cu cladiri moderne, dar construite oarecum dupa forma si arhitectura cladirilor vechi. In ciuda stradutelor din zona veche, orasul este foarte aerisit, spatios, fara trafic auto intens – apropo de parcarile exclusiv cu plata – si foarte curat.

Chiar daca zona cu adevarat interesanta nu este foarte mare, nu ai cum sa te plictisesti in Gdansk, asa ca ar fi bine sa stai macar 3 zile aici.  Zona de interes aste aceasta: https://goo.gl/maps/ozbZkpphtR46QDnW9.

Nu rata Biserica Sfanta Maria si privelistea pe care o ai daca urci in turla acesteia (12 zloti). Viziteaza si cladirea veche a Primariei, din centrul orasului (16 zloti). Iti recomandam sa mergi si la Muzeul celui De-al Doilea Razboi Mondial (23 de zloti), ca sa intelegi mai bine ce a insemnat acesta pentru Gdansk, pentru Polonia, pentru Europa si pentru Umanitate in general.

Cel mai bine am mancat la restaurantul Kubicki – https://goo.gl/maps/65n7NMZmqhNbcG7Z6. E mai scump decat media, dar e peste medie in privinta mancarii.

La mare

Gdansk este un mare oras-port la Marea Baltica, dar asta nu-l face neaparat si un oras al plajelor – desi are cateva, la distanta mare insa de oras. Dar, pentru ca esti in vacanta cu masina, te poti duce sa vezi locuri in apropiere, cu plaje adevarate, salbatice, intinse pe zeci de kilometri. Peninsula Hel este un asemenea loc, care are o plaja lunga de circa 35 de kilometri. In general salbatica, pe plaja de aici te poti bucura de liniste si de unul dintre cele mai fine nisipuri pe care ai calcat vreodata. Pe peninsula exista si vreo doua orasele-statiuni, cel mai mare dintre ele fix in capat, chiar Hel pe numele lui. Pe plaja de acolo exista inca urme ale celui De-al Doilea Razboi Mondial – buncare si fortificatii de aparare, dar si din timpul Razboiului Rece, capatul peninsulei constituind o adevarata linie de aparare. Oriunde ai parca, insa, in orase sau in afara lor, parcarile sunt cu plata – de regula de la 5 zloti pe ora la 30 de zloti pe zi. Sa te astepti si la un drum aglomerat, cu multe ambuteiaje.

O zona cu plaje parca si mai frumoase si mai linistite este Peninsula Vistula (Mierzeja Wiślana), care e impartita intre Polonia si Rusia – mai exact enclava rusa Kaliningrad. Cu un nisip la fel de fin, dar mai multa padure, plaja de zeci de kilometri de aici pare si mai frumoasa, si mai salbatica. Oricum, noi am nimerit apa calda si valuri mici. Politica de parcare pare mai permisiva aici – se poate parca in anumite spatii libere de pe dreapta drumului, dupa care, pana la plaja, trebuie sa traversezi padurea pe jos.

Lagarul de concentrare Stutthof

Polonia este locul in care ororile razboiului si-au lasat cel mai mult amprenta. In timpul ocuparii naziste, pe teritoriul Poloniei au fost create zeci de lagare de concentrare si de exterminare, asa ca, daca ajungi acolo, ar trebui sa vizitezi macar unul. Chiar daca Auschwitz e cel mai cunoscut, noi am ales sa vizitam fostul lagar Stutthof, acum muzeu, de langa Gdansk. Vei intelege si mai bine ce a insemnat razboiul si de ce asemenea orori nu mai trebuie sa se intample vreodata.

Masurian Lake District

Desi suna ca din Razboiul Stelelor, Masurian Lake District este amplasata in nord-estul Poloniei si cuprinde, evident, lacuri. Multe lacuri: peste 2.000. Candva era o zona majoritar germana, dar etnicii germani au fost alungati dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. In drumul nostru dinspre Gdansk spre Varsovia, ne-am abatut intr-acolo, pentru a vizita unul dintre cele mai populare orasele din zona: Mikolajky, de pe malul lacului cu acelasi nume, care leaga alte trei lacuri, inclusiv Śniardwy – cel mai mare lac al Poloniei. O sa te surprinda numarul mare de turisti din acolo, dar mai ales numarul mare de ambarcatiuni, inclusiv multe de lux, de pe malul acestui orasel. Te poti plimba cu una din ele contra cost sau poti inchiria singur o ambarcatiune cu motor, aceasta parand a fi atractia locului.

Varsovia

Din Gdansk, am pornit spre Varsovia si, ocolind pana la Mikolajky, am mers si pe o serie de drumuri nationale – am zis ca asa cunoastem mai bine si Polonia rurala, cea din afara autostrazilor. Am constatat ca satele lor si micile orase sunt cu mult mai dezvoltate decat standardul estic sau mai ales romanesc, aducand mai degraba cu Germania.

Varsovia este cu adevarat o metropola, cum rar vezi in Europa de Est, cu zgarie-nori care se inalta semet peste oras, cu artere largi, cu transport public bine pus la punct, cu zone verzi si parcuri uriase, dar si cu cladiri vechi, de o frumusete aparte. „Vechi” este mult spus, deoarece Varsovia a fost de asemenea rasa de pe fata pamantului in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Reconstruit de la zero, nimic nu lasa acum sa se intrevada distrugerile de atunci. Centrul vechi a fost refacut complet si este o adevarata bijuterie, fiind inclus inca din 1980 in Patrimoniul Universal UNESCO. Si centrul nou al orasului arata senzational, iar imbinarea dintre cele doua zone s-a facut cu gust.

Cladirea poate cea mai cunoscuta a Varsoviei este Palatul Culturii si Stiintei – seamana si cu Empire State Building din New York, dar si cu Casa Presei de la noi. Oricum, este o constructie facuta cadou Varsoviei din partea URSS. Se considera ca acesta ar fi centrul orasului, dar depinde pe cine intrebi. Oricum, aici e centrul nou al orasului. Centrul vechi este un pic mai departe – se poate ajunge si pe jos, dar si cu tramvaiul – 2 statii de la Palat inspre raul Vistula, dupa care mergi pe jos in stanga, pe strada Nowy Swiat, care mai apoi devine Krakowskie Przedmiescie. Pe langa cladiri foarte frumoase, terase si piatete, vei intalni mai multe palate, inclusiv Palatul Prezidential, biserici, Universitatea, iar in capat, de la Columna lui Sigismund, o superba zona pietonala, de un farmec deosebit, inclusiv Old Town Market Square, care te teleporteaza undeva prin Italia.

Merita sa vizitezi si Parcul Lazienki, un parc urias, cu multe obiective, inclusiv un alt palat: Palatul de pe Insula. N-am avut timp sa vizitam mai nimic pe interior, pentru ca abia am avut timp sa ne bucuram de exterior. Te poti plimba si pe faleza raului Vistula – sunt si acolo o multime de terase, ba chiar si niste mici plaje amenajate. N-am apucat sa facem si sa vizitam prea multe, intr-o zi si jumatate de stat in Varsovia, dar cu siguranta vom reveni.

Zona de interes ar fi aceasta: https://goo.gl/maps/W2mrgbjNjsx5G51eA

De data asta ne-am cazat in apropiere de Palatul Culturii – considerat totusi centrul orasului, la Comfort In Warshaw Apartment. In ciuda notei foarte mari de pe Booking.com, nu ne-a placut prea mult – e destul de departe de zona veche a orasului, livingul este transformat in dormitor, iar parcarea mult mai scumpa decat cea anuntata (90 de zloti pentru o zi si jumatate, in loc de 35 de zloti pe zi). Data viitoare vom cauta ceva mai in apropiere de zona pietonala, pentru a nu mai folosi transportul in comun. Apropo de transportul in comun, biletele in Varsovia sunt in functie de durata estimata a calatoriei. Iti poti lua bilete pentru o calatorie de 20 de minute, pentru 75 de minute sau 90 de minute ori abonamente de 24 de ore, de 3 zile, de o saptamana etc, de la automatele din majoritatea statiilor. Preturile sunt destul de mari, iar cele mai convenabile sunt abonamentele – de exemplu, 15 zloti ptr 24 de ore sau 36 de zloti pentru 72 de ore, in zona 1 – adica zona centrala. Se pot cumpara bilete si direct din tramvaie sau autobuze, dar minimum pentru o calatorie de 75 de minute, care costa 4,4 zloti de persoana (sa se mai planga cineva ca se scumpesc biletele STB in Bucuresti).

Cracovia

Din Varsovia am pornit spre Cracovia (Krakow), in cea mai mare parte de drumul expres S7. Ne-am luat o cazare aproape de centrul vechi, in Apartament Vinci. N-a fost cea mai curata bucatarie pe care am intalnit-o si nici cel mai modern apartament, dar amplasarea si marimea acestuia, linistea zonei si parcarea gratuita au compensat suficient.

Spre deosebire de celelalte doua orase vizitate, Cracovia a scapat de distrugere in razboi, asa ca aici vechi inseamna chiar vechi. Practic, cam tot orasul este frumos, dar desigur, accentul este pus pe zona centrala – adica aceasta: https://goo.gl/maps/ZQNu6Jjk92MSfqPv6.

Intreaga zona este inconjurata de un parc, asa ca e destul de simplu sa te orientezi. Zona centrala este in general pietonala. Te poti pierde pe oricare straduta, cu siguranta vei avea ce admira. Iti vor atrage insa atentia marea piata centrala – Rynek Główny – datand din secolul al XIII-lea, cu a sa Cloth Hall, din epoca Renasterii, si inconjurata de cladiri superbe, palate si biserici, dar si piata secundara Maly Rynek, Poarta Saint Florian sau strada Florianska.

De-a dreptul spectaculos este si Palatul Regal Wawel – Wawel Royal Castle, un oras intr-un oras, cu catedrala in care erau incoronati regii Poloniei.

Peste tot vei gasi terase, restaurante, berarii si magazine de tot felul, fiind cel mai vizitat oras al Poloniei. Va recomandam sa mancati la Rata Neagra – Czarna Kaczka (https://goo.gl/maps/WaSoKnC1LMbcheWJ6) , locul in care am mancat cel mai bine in Polonia.

Cracovia este unul dintre cele mai frumoase orase din Europa, iar centrul sau istoric este primul loc din lume declarat Patrimoniu Universal UNESCO, in 1978. Este orasul care l-a dat pe Papa Ioan Paul al II-lea. A fost in trecut si capitala Poloniei, acum fiind al doilea cel mai mare oras al tarii si cel mai important centru cultural. Nu are cum sa-ti placa acest oras, aflat la circa 7 ore de mers cu masina de Oradea, oras spre care am plecat in drumul nostru spre casa si unde am avut o noapte de tranzit, ca sa ne obisnuim mai usor cu Romania.

Ce nu ne-a placut in Polonia

In partea sa de sud, Polonia are si munti. Unii celebri, de altfel, pe care ii imparte cu Slovacia: Muntii Tatra, parte a Muntilor Carpati. Acolo exista si o statiune montana celebra, Zakopane. Ei bine, orice ati fi citit prin alte parti despre aceasta, oricat de mult v-ar tenta sa o vedeti, oricat de mult ati crede ca merita vizitata zona, macar pentru a vedea muntii din masina, mai bine nu o faceti! Zakopane este un fel de drum fara iesire, un dead end al nervilor, un cosmar pentru orice sofer: accesul se face pe un drum national cu o banda pe sens, extrem de aglomerat, in care mai mult stai decat mergi. Este o aglomeratie continua, mai ales in sezon – si de vara, si de iarna – pe care nici Waze nu o anticipeaza (apropo, polonezii nu folosesc Waze, deci nu va bazati pe aceasta aplicatie decat pentru traseu, nu pentru timpul estimat sau evenimente din trafic). Ca sa intelegi despre ce e vorba, pe langa drumul spre Zakopane, dinspre Cracovia, traficul de pe DN1 pe Valea Prahovei e parfum, e floare la ureche. E adevarat, pe langa drumul national se lucreaza la un drum expres, dar se vede ca o sa mai dureze niste ani si, de fapt, nu va rezolva cu adevarat problema: vei ajunge mai repede in apropiere de Zakopane, dar vei intra si mai greu in el – e un orasel cu stradute inghesuite, care nu poate absorbi traficul, prin urmare va ramane un drum fara iesire. Noi am facut greseala de a merge pe acolo, pentru a vedea muntii – pe care oricum nu i-am vazut, dar am pierdut aiurea vreo 4 ore, doar ca iesim din Polonia mult mai storsi de nervi decat intrasem cu 7 zile inainte. Daca totusi te tenteaza Muntii Tatra, viziteaza partea slovaca. E cu mult mai aerisita si chiar mai frumoasa.

Drumuri bune si frumoase!

 

Text: Mircea Doaga

Foto: Tatiana Alexandru

Share.

Adauga Comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.