Ce sanse sunt ca Transalpina sa se deschida de Paste

0

Desi, de obicei, Transalpina se deschide circulatiei abia vara, temperaturile ridicate din ultima vreme dau sperante atat cabanierilor din zona, cat si soferilor, ca drumul s-ar putea deschide de Paste. Deocamdata, insa, soseaua ramane inchisa.

Autoritatile ar dori sa deschida circulatia inainte de Paste, dar specialistii au ajuns la concluzia ca, momentan cel putin, exista inca risc mare de avalanse. Cei mai nemultumiti sunt cabanierii: asteptau multi turisti in minivacanta de sarbatori si ar fi vrut sa se stie deja ca soseaua va fi sigur deschisa atunci, pentru ca oamenii sa-si faca rezervari din timp si sa nu aleaga alta destinatie.

Specialistii Companiei de Drumuri au verificat saptamana trecuta tot traseul Transalpina. Cum soseaua trece la altitudini de peste 2.000 de metri, in anumite zone este inca zapada mare, iar grohotisul angrenat de avalanse a rupt mai multe parapete. Impreuna cu prefectul judetului Gorj si seful Politiei Rutiere, specialistii CNADNR au decis sa amane deschiderea soselei, transmite TVR.

O noua evaluare a situatiei ar urma sa aiba loc in saptamana premergatoare Pastelui. Chiar daca exista posibilitatea deschiderii Transalpinei in ziua de vineri, 29 aprilie, cand incepe minivacanta d paste si 1 Mai, cabanierii ar dori ca anuntul sa survina macar cu cateva zile mai devreme.

Transalpina este cea mai inalta sosea din Romania si una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Anual, este tranzitata de mii de turisti. Modernizarea soselei a inceput in anul 2008, insa nu a fost finalizata nici pana in prezent pentru ca firma constructoare a intrat in insolventa.

Share.

Adauga Comentariu