Hoinareala prin Sirnea

0

Sirnea, jud. Brasov, este primul sat turistic din Romania, se afla intr-un loc idilic, undeva intre Masivul Bucegi si Masivul Piatra Craiului, iar de anul acesta face parte din proiectul „Conservarea peisajului agro-pastoral si a biodiversitatii in zona Fundata-Moieciu de Sus”

In primavara acestui an, cei de la CEM (Centrul de Ecologie Montana) au inaugurat acest proiect ce cuprinde 9 Trasee Ecoturistice in Poarta Carpatilor in zona Moieciu de Sus-Fundata-Fundatica-Sirnea (T1-T9). Traseele insumeaza aproximativ 100 de km si sunt  accesibile oricui, chiar si copiilor, indiferent de sezon. Le poti face pe jos, in plimbare sau alergare, cu bicicleta, ori pe schiuri atunci cand zapada permite.

Sunt foarte bine marcate, fiecare printr-un omulet de o anumita culoare, si te plimba pe poteci ce traverseaza pasuni, paduri si case traditionale, unde vei cunoaste oameni care au contribuit la crearea si intretinerea acestui peisaj agro-pastoral.

t1-hoinareala-prin-sirnea

T1 Hoinareala prin Sirnea (Sursa: CEM)

Primul astfel de traseu, T1, se numeste Hoinareala prin Sirnea, este marcat cu un omulet albastru si are 8.7 km.     Traseul porneste oficial din mijlocul satului, dar il poti incepe de unde vrei, in functie de unde te-ai cazat sau ai lasat masina. Principalele puncte de atractie sunt: Muzeul Etnografic din Sirnea, Atelierul de broderie al Marioarei Voinescu, Ateleriul de tesut al Elenei Calaican, Stana traditionala care inca mai pastreaza obiceiurile vechi ale oieritului si Tamplaria Sirnea. Din loc in loc sunt amplasate panouri Info cu diverse informatii utile sau cu harti ale traseului si zonei.

Puteti ajunge in Sirnea din DN73 Campulung – Brasov fie din zona Drumul Carului, fie prin Cheile Dambovitei, Damboviciora si Ciocanu. Mare parte a drumului din Sirnea este neasfaltata si ingusta, dar practicabila de majoritatea masinilor.

Sa aveti drumuri bune si frumoase!

Share.

Adauga Comentariu