Conditii de calatorie cu masina: Cehia

0

Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Cehia.

Intrarea in Republica Ceha este permisa cu pasaportul sau cartea de identitate in curs de valabilitate.

Cehia este o tara sigura din punctul de vedere al criminalitatii.
Infractiuni minore de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din masini pot aparea in zone aglomerate (gari, statii, parcari, centre comerciale, benzinarii sau zone de servicii pe autostrazi).

Autovehiculele trebuie incuiate si asigurate cu sisteme de alarma.

Pentru iesirile in oras, este obligatoriu sa aveti, in permanenta, la dumneavoastra actele de identitate in original (pasaport, permis de sedere).

In cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor cehe, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenta:

  • 112 – servicii de urgenta
  • 158 – politie

Atentie! Daca sunati din greseala la 112, nu inchideti! In caz contrar, vi se poate trimite o masina in locul in care va aflati, pentru a vedea daca totul este in regula!

Asigurarea medicala este obligatorie in Cehia.
Incheierea politelor de asigurare trebuie facuta in Romania, neexistand posibilitatea incheierii lor in Cehia.

Va recomandam cu insistenta sa incheiati o asigurare medicala de sanatate sau sa obtineti Cardul European de Sanatate inainte de a pleca intr-o calatorie.

Este bine ca asigurarea medicala suplimentara sa fie valabila in toate tarile. In baza unei asemenea asigurari, facultative, aveti acces la serviciile de urgenta atat din sistemul public de sanatate, cat si din cel privat (in functie de tipul politei de asigurare). La incheierea unei asemenea asigurari verificati coordonatele partenerului societatii de asigurare in tara de destinatie si de tranzit.

Va recomandam sa va incheiati, inainte de plecare, o asigurare de calatorie. Aceasta are valabilitate in toate tarile si poate sa acopere de la riscurile de baza (imbolnaviri, accidente, urgente stomatologice, repatriere sanitara sau in caz de deces) pana la toate riscurile de calatorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecarii in strainatate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viata s-a dovedit benefica pentru familiile celor decedati in urma unor accidente sau din motive de boala.

In Cehia, circulatia auto se efectueaza pe partea dreapta a drumului. Functioneaza sistemul prioritatii de dreapta.

Pe drumurile publice, atat in localitati cat si in afara acestora este obligatorie folosirea fazei de intalnire.

Atentie! La intrarea in Republica Ceha este obligatorie cumpararea rovignetei. Aceasta trebuie sa fie aplicata pe parbriz, pentru a fi vizibila cu usurinta, in caz contrar existand riscul de a fi amendat.

Taxele pentru autostrazi se platesc sub forma tichetelor de autostrada, care se pot cumpara de la statiile de benzina pentru o perioada minima de 10 zile.

Starea generala a drumurilor si infrastructurii este buna.

Centura de siguranta este obligatorie.

Parcarea este permisa numai in locuri rezervate, contra cost, iar tichetele trebuie afisate la vedere in interiorul masinii.

Depasirea limitelor de viteza poate atrage aplicarea unor amenzi de pana la 500 de euro si suspendarea permisului de conducere. Amenzile de circulatie pot fi achitate la Czech State Bank (CNB).

  • in localitati – 50 km/ora
  • in afara localitatilor – 90 km/ora
  • autostrazi – 130 km/ora.

Pe teritoriul Republicii Cehe este interzisa utilizarea aparatelor antiradar. Utilizarea lor constituie contraventie si se penalizeaza cu amenda de 2 000 coroane cehe, care reprezinta echivalentul a aproximativ 85 Euro.

Permisul de conducere romanesc este valabil in Cehia.

In caz de accident usor, notati elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat in accident si ale societatii de asigurare a acestuia.

Daca in urma accidentului sunt raniti, chemati politia locala, dupa ce ati acordat primul ajutor. Adresati-va pentru sprijin partenerului societatii de asigurari din Cehia.
Pastrati documentele de plata pana la inapoierea in tara pentru a le prezenta societatii de asigurare.

Telefoane utile apelabile in caz de urgenta:

  • 112 – Urgenta
  • 158 – Politia

Este permis importul si exportul de valuta sau titluri de valoare, fara declaratie vamala, in limita a 10.000 euro.

Foto header: Wikimedia Commons

Share.

Adauga Comentariu