Sibiu – un oras “ca afara”

1

Sibiul acesta mai nou, renascut in 2007, odata cu titlul de Capitala Culturala Europeana. Nici nu cred ca mai este nevoie sa o spun: Sibiul chiar este un oras frumos, dar nu numai atat.

Este orasul care arata asa cum ar trebui sa arate toate marile orase din Romania. Este orasul care iti lasa acea senzatie de civilizatie pe care stii ca ar trebui sa o aiba orice metropola dezvoltata. Este orasul in care te poti simti ca oriunde in orasele din statele vestice dezvoltate. Este orasul in care gasesti mai multa normalitate decat in majoritatea locurilor din Romania. Este Sibiu.

Sunt multe obiective de vizitat, dar e suficient sa mergeti macar prin zona Centrului Vechi, cu ale sale Piata Mare si Piata Mica, Podul Minciunilor, Turnul Sfatului ori Biserica Evanghelica. Sa va plimbati, sa admirati cladirile construite acum sute de ani si renovate, sa va relaxati la o terasa sau pe o bancuta.

Daca aveti mai mult timp la dispozitie, merita insa sa vedeti Muzeul Bruckenthal si Complexul Muzeal National Astra, dar si sa va “pierdeti” pe stradutele laterale, dincolo de zona turistica. Veti descoperi zone la fel de incantatoare, doar ca mai putin aglomerate.

Pentru alte obiective de interes si informatii, puteti vizita site-ul oficial de turism al Sibiului: www.turism.sibiu.ro.

Fiind situat destul de central, tinand cont de teritoriul tarii, in Sibiu se poate ajunge relativ usor din majoritatea zonelor tarii, mai putin dinspre Estul Romaniei, locuitorii de aici trebuind sa faca un drum destul de lung. Aflat la intersectia drumurilor nationale DN1, DN7 si DN14 si fiind capat (deocamdata) al Autostrazii A1, venind dinspre granita cu Ungaria, e clar ca cel mai repede pot ajunge la Sibiu locuitorii din zona de vest a tarii. Asta mai ales dupa ce portiunile lipsa din Autostrada A1 Nadlac – Sibiu vor fi finalizate, deziderat fixat pentru sfarsitul anului 2015.

Poate ca fotografiile de mai jos va vor da un imbold suplimentar.

Vizualizare hartă mărită

Share.

Un comentariu

  1. Pingback: Un drum si o destinatie de iarna: Paltinis

Adauga Comentariu