Mai este foarte putin pana la Paste si pana la vacanta aferenta. Vor fi cel putin 4 zile libere consecutive – intre 26 si 29 aprilie – dar vacanta se poate prelungi pana pe 2 mai ori, pentru cei care doresc sa profite si de vacanta copiilor, pana pe 5 mai inclusiv.
Oricum ar fi, sunt destule zile pentru a petrece o vacanta intr-un loc frumos, din care sa te intorci garantat cu amintiri de neuitat.
Daca inca nu te-ai hotarat, iti propunem noi cateva asemenea destinatii in care sa mergi in vacanta cu masina. Le stim, am fost acolo si garantam pentru ele: chiar merita vizitate. Sigur vei avea o vacanta frumoasa, care nici nu va costa mult. Tu mai trebuie doar sa intri pe Booking.com si sa-ti cauti cazare.
1. Oradea

Oradea vazuta din turnul Primariei
A devenit cel mai frumos oras din Romania, dupa ce o buna parte a centrului istoric a fost reamenajat si reabilitat. Adevarate comori arhitecturale, zeci de cladiri istorice au fost reabilitate, schimband cu totul fata orasului. Un oras in care, daca te-ai trezi fara sa stii unde esti, nici n-ai crede ca este in Romania. Nu te poti convinge de asta decat daca ajungi acolo. Da, drumul nu este scurt, pentru cei mai multi dintre romani, dar va merita cu prisosinta. In plus, pe oriunde ai merge, traversezi muntii, deci va fi un drum frumos.
Citeste mai multe AICI
2. Parcul National Cheile Nerei-Beusnita

Cascada Beusnita
Aici, in Parcul National Cheile Nerei-Beusnita, din judetul Caras-Severin, vei gasi cele mai frumoase cascade din Romania – cinci la numar. Nu sunt greu accesibile, nu e foarte mult de mers pe jos pana la ele, iar putina miscare nu a stricat nimanui. Poate de cascada Bigar ai mai auzit – fiind, la un moment dat, desemnata cea mai frumoasa cascada din lume. Mai sunt insa alte 4 cascade, grupate in doar cativa kilometri, cel putin la fel de spectaculoase, daca nu chiar mai frumoase.
In plus, va puteti plimba cu masina si prin Cazanele Dunarii, nu foarte departe de zona cascadelor. Ai timp sa vizitezi si Oravita, cu al sau teatru austriac – avand o sala copie fidela, doar ca la o scara mai mica, a salii primului si celui mai mare teatru din Austria, Burgtheater, din Viena.
Citeste mai multe AICI si AICI
3. Iasi

Palatul Culturii, Iasi
Iasiul este cel mai frumos oras din Moldova si, fara doar si poate, arata cu totul altfel acum decat in urma cu niste ani – reabilitarea centrului vechi spunandu-si si aici cuvantul. In Iasi vei gasi, printre altele, cea mai frumoasa si impresionanta cladire din Romania – Palatul Culturii, cea mai veche si frumoasa universitate din Romania – Universitatea Alexandru Ioan Cuza, cea mai frumoasa si mai veche gradina botanica din Romania, cel mai vechi si mai frumos teatru national din Romania – Teatrul Vasile Alecsandri, dar si cel mai frumos mall din Romania.
Citeste mai multe AICI
4. Plovdiv – Bulgaria

Plovdiv
Plovdiv este Capitala Culturala Europeana a acestui an, iar acest titlu nu se acorda chiar oricarui oras. Plovdiv a meritat aceasta distinctie si a profitat de ea. Vei gasi un oras frumos (cel mai frumos oras din Bulgaria), cochet si plin de viata! Poate te ajuta sa stii si ca Plovdiv este cel mai vechi oras locuit permanent din Europa, cu o vechime de circa 8.000 de ani, si cam al saselea cel mai vechi din lume.
Citeste mai multe AICI
5. Nesebar – Bulgaria

Nesebar
Este cel mai frumos oras de pe litoralul bulgaresc, o adevarata comoara ce trebuie descoperita. Are istorie, are farmec, are arhitectura, are o zona de coasta spectaculoasa, are o multime de terase si restaurante cu mancare buna. Nesebar este declarat patromniu UNESCO. Mergi pana la Nesebar de-a lungul coastei Marii Negre, iar daca stai mai multe zile in zona, da o fuga si pana in Sozopol – al doilea cel mai frumos vechi orasel de pe coasta Bulgariei, de asemenea declarat patrimoniu UNESCO.
Citeste mai multe AICI
BONUS: GRECIA
- Meteora
- Thassos
- Lefkada
- Halkidiki
Daca vrei sa te plimbi pe plaje aproape pustii, pe care de regula, in sezon, nu ai loc unde sa arunci un ac, du-te in Grecia. Chiar daca e putin probabil sa poti face baie in mare, orice vacanta in Grecia este relaxanta. De la Thasos la Halkidiki sau de la Paralia Katerini la Parga si Lefkada, orice destinatie este o alegere buna. Ca sa nu mai vorbim de o vizita la Meteore, daca tot e vacanta de Paste.



